Reputatia de barbat dur al Hollywood-ului creata de actorul Russell Crowe a fost, fara indoiala, caracteristica cea mai importanta a unui actor ales sa interpreteze pe Noe sub regia lui Darren Aronofsky. Pana in prezent Russell Crowe s-a tinut pe linia de plutire, in rivalitate cu noua generatie de actori americani favoriti pentru filmele in care, odinioara, actorul neo-zeelandez era distribuit fara probleme.
Pentru cei care nu au uitat toate acele filme in care a jucat Russell Crowe, ne-am propus sa facem un top cronologic al celor mai bune roluri ale acestuia, incepand cu anii `90, pana in prezent.
Sa incepem cu Romper Stomper, un film din 1992 despre un grup de neo-nazisti si viata lor de cetateni ”model” in suburbia orasului australian Melbourne. In acest film, atins de capodopera lui Stanley Kubrick, A Clockwork Orange (1971), vedem un Russell Crowe tatuat din cap pana in picioare, agresiv, violent si viciat de societate.
Dupa un salt de 5 ani ajungem la filmul american L.A. Confidential, o productie hollywoodiana din 1997, cu Russell Crowe, Danny DeVito, Kevin Spacey, Guy Pearce si Kim Basinger. Desi au trecut 17 ani de cand a fost lansat acest film, pentru Russell Crowe, rolul lui Wendell ‘Bud’ White, un politist dintr-o bucata manipulat de un capitan corupt, ramane piatra de temelie a carierei sale.
Mai sus, actorul Russell Crowe (ofiterul Wendell ‘Bud’ White), alaturi de colegul sau de platou, Guy Pearce (ofiterul Edmund J. Exley), in L.A. Confidential (1997).
Dupa temelie urmeaza zidul. Pentru Russell Crowe zidul este reprezentat de filmul Gladiator (2000). El este Maximus Decimus Meridius, conducatorul razboinicilor din Nord, Generalul Legiunilor Felix, tatal unui copil ucis, sotul unei femei ucise si desupra tuturor, un om care traieste doar pentru a se razbuna. In acest film Crowe face ce stie mai bine, bate tot. Rolul sau pare usor, dar nu este nici pe departe asa.
Urmeaza State of Play (2009), un film inspirat din aceeasi realitate cruda ca L.A. Confidential, insa cu un subiect complet diferit. Cal McAffrey, un reporter experimentat, dintr-o metropola americana, face o descoperire periculoasa: o conspiratie ce implica senatori, corporatii, asasini si musamalizari. Un rol lejer pentru Russell Crowe, care nu trebuie sa se bata, sa mitralieze pe cineva ori sa intre intr-o cusca cu lei.
In 2012 a reusit alta performanta notabila. A obtinut rolul lui Javert in Musicalul facut dupa romanul lui Victor Hugo, Les Misérables (Mizerabilii). Russell Crowe nu este strain de muzica. Inainte sa inceapa cariera de actor acesta a fost chitarist si cantaret al trupei australiene de rock: 30 Odd Foot of Grunts.
In 2012, el si-a reluat vocalizele pentru Tom Hooper, regizorul filmului Les Misérables, care a declarat despre Crowe: “ (Pentru Russell Crowe), cantatul este o interpretare facuta cu dezinvoltura si este ceva care devine paradoxal la personalul lui (Javert), chiar si atunci cand este un om neiertator, un ofiter incoruptibil si un spion imperialist.
Russell Crowe ar trebui laudat si pentru rolurile din filmele: The Insider (1999), A Beutiful Mind (2001), Master and Commander: The Far Side of the World (2003) si Body of Lies (2008).
Cam atat pentru azi. Pe curand.