Cel mai mare concurs de desen din România revine la East European Comic Con

Comic-ConDupă succesul de anul trecut, Faber-Castell va organiza încă o dată cel mai mare concurs de desen din România.

Astfel, în perioada 9-11 mai la Romexpo, doritorii își vor putea exersa și etala talentul, viziunea și creativitatea pe tema „Supereroi și mediul înconjurator”.

Startul concursului se va da vineri, 9 mai, ora 16:00 și se va încheia duminică, 11 mai, ora 12:00. Așadar, concurenții trebuie să realizeze un personaj original pe tema menționată pe parcursul a 2 zile, în spațiul special amenajat din cadrul East European Comic Con.

Participanții vor putea folosi ustensilele profesionale de artă oferite de standul Faber-Castell, dar și materiale proprii în cazul în care doresc să le aducă.

Concursul se adresează tuturor pasionaților de desen, fie că practică arta ca o profesie sau ca un hobby. Aceștia trebuie să aibă peste 14 ani care și trebuie să dețină un bilet de acces general la Comic Con.

În plus, cele mai bune desene vor fi recompensate cu premii în valoare de 500 de euro. Astfel, respectând tradiția de anul trecut, concursul se anunță a fi cel mai mare de acest gen din România în ceea ce privește numărul de participanți, precum și valoarea premiilor oferite.

Mai multe detalii privind regulamentul concursului sunt disponibile pe pagina de Facebook a Faber-Castell România (https://www.facebook.com/FaberCastellRomania).

East European Comic Con este cea mai mare convenție a pasionaților de jocuri, filme, seriale, benzi desenate, manga din Europa de Est, având ca sursă de inspirație mult apreciatul Comic Con de la San Diego. În 2014, între 9-11 mai la Romexpo și Pullman Hotel, fanii se vor putea întâlni cu actorii de la Hollywood, Jason Momoa (Urzeala Tronurilor, Conan, Stargate Atlantis), Mark Sheppard (Supernatural, Dr.Who), Natalia Tena (Harry Potter, Urzeala Tronurilor), dar și cu reprezentanți de seamă ai cosplay-ylui precum celebra Yaya Han sau ai benzilor desenate precum Ian Churchill.

Biletele pot fi achiziționate din rețelele Myticket, Eventim și din magazinele Diverta din țară.

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro