Home Filme Cartea şi filmul ajunge, pentru prima dată, în Ardeal

Cartea şi filmul ajunge, pentru prima dată, în Ardeal

2
Cartea şi filmul ajunge, pentru prima dată, în Ardeal

Afis Caravana ZalauCaravana filmului românesc – Cartea şi filmul ajunge, pentru prima dată, în Ardeal

Gazdă: oraşul Zalău

În viaţa noastră de zi, ne întâlnim adesea cu celebra replica din „Moromeţii”: „Şi pe ce te bazezi?”. De multe ori o întrebare retorică, de multe ori o întrebare care nici nu-şi aşteaptă răspunsul. Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul, program iniţiat MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura ştie pe ce se bazează. Se bazează pe intenţia de a realiza un demers educaţional care să se adreseze în special elevilor de gimnaziu, liceenilor şi studenţilor, oferindu-le posibilitatea de a se întâlni, prin film, cu mari capodopere ale literaturii române, care au stat la baza scenariilor acestor producţii. Se bazează pe dorinţa de a contribui, prin acţiunile sale, la apropierea tuturor de arta atât de frumoasă a filmului şi, în mod special, de cea a filmului românesc. Căci, aşa cum spunea Jean Cocteau un film, nu este altceva decât „o scriere în Imagini”.

Aşadar, după un periplu prin diverse zone ale ţării şi în Bucureşti, Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul se va opri, în perioada 12 – 14 mai pentru prima dată în Ardeal. Gazdă: oraşul Zalău. Programul caravanei este unul dens, atât din punct de vedre stilistic, cât şi  ideatic. Astfel, ecranizările unor romane celebre ca: Moromeţii de Marin Preda, Baltagul de Mihail Sadoveanu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, Felix şi Otilia de George Călinescu, sunt însoţite de prezentarea unor filme realizate după creaţiile unor mari dramaturgi români: Titanic vals de Tudor Muşatescu sau Chiriţa în Iaşi de Vasile Alecsandri. Nici copii, micii spectatori de azi, poate marii creatori de mâine, nu au fost uitaţi în această întâlnire cu importante capodopere ale filmului clasic românesc. Şi aşa, poveste lui Patroclea şi a Lizucăi, din Dumbrava minunată, sau basmul Tinereţe fără bătrâneţe vor putea fi vizionate de toţi cei care sunt dornici de copilări un pic.

Proiecţiile vor avea loc la Casa Municipală de Cultură şi, în aer liber la Amfiteatrul Parcului Central Municipal. Pentru toate proiecţiile intrarea este liberă.

MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale. Până în prezent, Caravana a ajuns în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului şi a prezentat, la o calitate audio şi video de excepţie, unele dintre cele mai valoroase filmedin patrimoniul cinematografiei naţionale. Succesul acestui proiect este atestat de prezenţa numeroasă a publicului la filmele prezentate (aproximativ 14.500 de spectatori), cât şi de reflectarea în presă (aproximativ 230 de referiri în mediul on-line). De asemenea, în octombrie anul trecut, s-a lansat cel de-al doilea proiect pe care MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura îl desfăşoară şi anume: CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – CARTEA ŞI FILMUL.

Proiect realizat cu sprijinul UCIN – Uniunea Cineaştilor din România şi CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei;

Parteneri: Primăria Municipiului Zalău şi Casa Municipală de Cultură Zalău;

Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema  – AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă

Website: www.caravanafilm.ro

Persoană de contact:

Roxana Buşu,

PR Caravana filmului românesc,

E-mail: office@caravanafilm.ro

Tel: 0722.474.379 / 0754.055.784

PROGRAM Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul

Zalău, 12 – 14 mai

CASA MUNICIPALĂ DE CULTURĂ ZALĂU

Luni, 12 mai,

orele 9.30 şi 11.30: Dumbrava minunată

Scenariu: Draga Olteanu Matei; Regie: Gheorghe Naghi;

Cu: Draga Olteanu Matei, Maria Ploae, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă, Elena Drăgoi, Matei Alexandru, Cezara Dafinescu, Adela Mărculescu, Rodica Popescu Bitănescu, Aimée Iacobescu, Ileana Stana Ionescu

ora 15.00: Baltagul

Scenariul şi regia: Mircea Mureşan;

Cu: Ilarion Ciobanu, Margarita Lozano, Sandu Sticlaru, Ernest Maftei

ora 18.00: Felix şi Otilia

Scenariu: Ioan Grigorescu; Regie: Iulian Mihu;

Cu:  Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică, Julieta Szönyi, Gina Patrichi, Clody Bertola, Ovidiu Schumacher

Marţi, 13 mai,

orele 9.30 şi 11.30: Tinereţe fără bătrâneţe

Scenariu: Elisabeta Bostan; Regie: Elisabeta Bostan;

Cu: Emanoil Petruţ, Anna Széles, Mircea Breazu, Carmen Stănescu, Ion Tugearu, Nicolae Secăreanu, Nicolae Brancomir

ora 15.00:Chiriţa în Iaşi

Scenariu: Draga Olteanu Matei; Regia: Mircea Drăgan;

Cu: Draga Olteanu Matei, Dem Rădulescu, Ileana Stana Ionescu, Marin Moraru, Mihai Fotino, Cezara Dafinescu, Bianca Ionescu, Ştefan Tapalagă, Jean Constantin, Vasile Gherghilescu, Adrian Păduraru, Ruxandra Aramă, Cornel Constantiniu, Dorin Anastasiu

Ora 18.00: Moromeţii

Scenariul şi regia: Stere Gulea;

Cu: Victor Rebengiuc, Luminiţa Gheorghiu, Teodora Mareş, Florin Zamfirescu, Dorel Vişan, Gina Patrichi, Mitică Popescu, Emilia Popescu, Ionel Mihăilescu, Radu Amzulescu, Constantin Chiriac, Petre Gheorghiu, Dan Bădărău, Constantin Cojocaru

Miercuri, 14 mai,

orele 9.30 şi 11.30: Dumbrava minunată

Scenariu: Draga Olteanu Matei; Regie: Gheorghe Naghi;

Cu: Draga Olteanu Matei, Maria Ploae, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă, Elena Drăgoi, Matei Alexandru, Cezara Dafinescu, Adela Mărculescu, Rodica Popescu Bitănescu, Aimée Iacobescu, Ileana Stana Ionescu

ora 15.00: Ciuleandra

Scenariu: Anuşavan Salamanian, Sergiu Nicolaescu; Regie: Sergiu Nicolaescu;

Cu: Ştefan Iordache, Ion Riţiu, Gheorghe Cozorici, Anca Nicola, Romeo Pop, Gilda Marinescu, Viorel Comănici, Theodor Danett

ora 18.00: Ultima noapte de dragoste

Scenariu: Sergiu Nicolaescu, Anuşavan Salamanian; Regie: Sergiu Nicolaescu;

Cu: Gheorghe Dinică, Vladimir Găitan, Ion Besoiu, Sebastian Papaiani, Joanna Pacula, George Mihăiţă, George Alexandru, Colea Răutu

AMFITEATRUL PARCULUI CENTRAL MUNICIPAL – proiecţii în aer liber

Luni, 12 mai, ora 20.30:

Declaraţie de dragoste

Scenariu: George Şovu; Regie: Nicolae Corjos;

Cu: Adrian Păduraru, Teodora Mareş, Carmen Enea, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu-Botez, Adela Mărculescu, Constantin Diplan, Florin Chiriac, Dorel Vişan, Mioara Ifrim, Lucian Nuţă, Andrei Duban

Marţi, 13 mai, ora 20.30

Titanic vals

Scenariu: Paul Călinescu, Tudor Muşatescu; Regie: Paul Călinescu;

Cu: Grigore Vasiliu-Birlic, Kitty Gheorghiu-Muşatescu, Coca Andronescu, Mihai Fotino, Ion Dichiseanu, Mitzura Arghezi, Ion Finteşteanu, Constantin Rauţchi, Horia Căciulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Ion Lucian, Bogdan Muşatescu, Ion Iancovescu, Dinu Ianculescu

Miercuri, 14 mai, ora 20.30:

Mihai Viteazul

Scenariu: Titus Popovici; Regie: Sergiu Nicolaescu;

Cu: Amza Pellea, Irina Gărdescu, Florin Piersic, Septimiu Sever, Ilarion Ciobanu, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Emmerich Schäffer, Olga Tudorache, Gyorgy Kovacs, Ioana Bulcă, Sergiu Nicolaescu, Maria Clara Sebok, Nicolae Secăreanu, Aurel Rogalschi

Comments are closed.