“Tre să transformăm România într-o mare parcare. Centru tre să fie numa baruri, non-stoape și parcări. E nevoie frate, e ca apa. Ți-e sete, bei apă, ai mașină tre să o parchezi.”
“Suntem cam pudici noi românii. Ne place să înjurăm, dar când e de dat jos textila … mai greu.”
Cafe Godot te invită sambata, 21decembrie, ora 19:00 la pamfletul live Carpathian Garden.
Într-o țară a contrastelor în care media promovează personaje paradoxale, 2 tineri actori realizează o satiră de proporții mari.
80 de minute de format TV transpuse scenic într-o comedie tăioasă realizată de doi actori – Tudor Aaron Istodor ( Domnișoara Christina, Cupluri, Iluzii, Fat Pig) și Radu Iacoban ( O Piesă Deșănțată, Fragil, Asta-i Tinerețea Noastră) care vă vor prezenta un “act comic social” susținut de personaje contemporane delicioase.
Jungla urbană românească e un izvor nesecat de inspirație pentru acest happening teatral prezentat de Radu Iacoban și Tudor Istodor într-un spectacol sută la sută românesc, Carpathian Garden, la Godot Cafe-teatru. Meniu complet de specii urbane – preoți, prezentatori de știri, politicieni, moguli de presă, parcagii – servit în cafeneaua teatrală din Centru Vechi spre delectarea și amuzamentul publicului.
Prezentatori de știri, parcagii, preoți, staruri de filme XXX, moguli de presă, politicieni, se vor succeda in fața spectatorului, provocându-i umorul și inteligența.
Comedie pură, ironie și mult, mult farmec.
Cu: Tudor Aaron Istodor, Radu Iacoban
Scenografia: Irina Moscu
Video și Sound Design: Dan Ionescu
Costume: Sarto Made To Measure
Durată spectacolului: 1h, 20 de min
Genul spectacolului: Comedie
Pret bilet: 30 ron
Rezervari la 021 31 61 682 / 0736 414 244