“Caramitru Malaele, cate-n luna si in stele”la Filarmonica Banatul din Timisoara

cete-n-stele-si-in-luna-timisoaraCele două legende ale teatrului românesc pornesc din nou în turneu național cu spectacolul “Caramitru Mălaele, câte-n lună și în stele”, un seducător duel de poezie, fabule, vorbe de duh, povestiri și amintiri.

Mereu surprinzător, mereu diferit și mereu de excepție, spectacolul “Caramitru Mălaele, câte-n lună și în stele” este un spectacol de improvizație… „pentru că improvizația este, de fapt, starea de grație a actorului”, cum spune Horațiu Mălăele.

Spectacolul este mereu altul, ritmul este diferit, umorul tot mai spumos și ingeniozitatea tot mai evidentă. Amintirea vremurilor trecute este adusă în scenă de un Caramitru care recită răscolitor, imaginând, cu inteligență și iscusință, răspunsuri pe măsură unui Horațiu Mălăele vulcanic, irezistibil și de un haz efervescent, cei doi avându-i martori pe Shakespeare, Eminescu sau Topârceanu.

Dialogul este întregit de replicile muzicale pline de căldură şi culoare ale violoncelistului Adrian Naidin. Cu vocea sa deosebită și tehnica desăvârșită, Adrian Naidin i-a impresionat întotdeauna și pe iubitorii de muzică. Sună ca o întreagă orchestră uneori, iar alteori pictează sau soptește versuri. Adrian Naidin l-a inspirat pe regizorul grec Mihalis Kakogiannis, iar muzicianul leton Mischa Maisky, supranumit “Paganini al violoncelului”, îl numără printre cei mai talentați dintre ucenicii săi.

Deși are o structură și o educație orientate spre clasic, violoncelistul Adrian Naidin a experimentat și alte limbaje, de la conceptele uneori abstracte ale jazz-ului contemporan, până la world music sau pop. În etno-jazz a strălucit încă de la prima încercare, în grandiosul spectacol “Damian’s Fire”, montat de Damian Drăghici în 2001 la București. Este compozitor de muzică de scenă, confirmat, printre altele, în colaborările cu compania de teatru Alekton din Atena.

Absolvent al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, licențiat în Violoncel și Muzică de Cameră, Adrian Naidin s-a perfectionat cu muzicianul Mischa Maisky. A debutat în 1988 la Opera Maghiară din Cluj Napoca și este, din 2001, membru al Orchestrei Naționale Radio București.

În zeci de ani de excepțională carieră, Ion Caramitru și Horațiu Mălăele nu au avut ocazia să-și dea replica, nici în film, nici în teatru, deși publicul aștepta un dialog între doi actori care au în comun, pe lângă experiență și har, și dragostea pentru teatru și pentru poezie. Mult așteptatul moment a venit în toamna anului 2011, când cele două forțe s-au unit pentru prima data pe aceeași scenă.

Spectacolul va avea loc in data de 18 Decembrie la Filarmonica Banatul din Timisoara, de la orele 19:00!

Actualitate

ELUVEITIE, INFECTED RAIN ȘI AD INFINITUM IN QUANTIC, 6.02.2025

Intr-o seara rece de inceput de februarie, clubul Quantic din Bucuresti, a gazduit un concert mai aparte. Pe scena...

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro