În oraşul filmului, Cluj-Napoca, acolo unde publicul este obişnuit, de-a lungul anului, să vizioneze cele mai noi producţii ale cinematografiei româneşti şi internaţionale, prezentate în cadrul unor festivaluri de mai mare sau mai mică amploare, „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” vine, în această vară, să completeze plaja stilistică şi de gen.
Căci, programul iniţiat de către MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura face o deschidere către Capodopere ale cinematografiei naţionale, capodopere ale filmul clasic românesc dar şi către mari scrieri ale literaturii române, transformate – multe dintre ele – în scenarii de film.
Întâlnirea cu filmul clasic nu este doar una nostalgică, aşa cum ar părea la prima vedere, ci una necesară şi, în mod cert, una plăcută. Mari creaţii actoriceşti, în viziuni regizorale care au dat naştere, în România, unei adevărate şcoli de regie, sunt o dovadă că filmul românesc are continuitate şi că actualele succese ale noului val de regizori, regizori multipremiaţi la festivalurile internaţionale, nu sunt întâmplătoare.
Aşadar, programul ales pentru popasul Carvanei în Cluj-Napoca este unul variat, adresându-se atât copiilor, cu filme care au marcat anii inocenţi ai unor generaţii întregi: AMINTIRI DIN COPILĂRIE (regia: Elisabeta Bostan), VERONICA (regia: Elisabeta Bostan), TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE (regia: Elisabeta Bostan); dar şi celor maturi. Aceştia îi vor putea revedea pe Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Toma Caragiu, Amza Pellea, Maia Morgenstern şi mulţi alţi artişti ai scenei şi filmului românesc, în creaţii memorabile din filme ca: ACTORUL ŞI SĂLBATICII (regia: Manole Marcus), NUNTA MUTĂ (Regia: Horațiu Mălăele) sau PINTEA (regie: Mircea Moldovan), MASCA DE ARGINT (regia: Gheorghe Vitanidis).
Aşadar, în perioada 18 – 20 iulie, în Piaţa Unirii (în aer liber), dar şi la Cinematograful Mărăşti, vă veţi putea cu filme reprezentative din patrimoniul filmului românesc.
Intrarea este liberă la toate proiecţiile!
MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro), împreună cu Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro) a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale. Până în prezent, Caravana a ajuns în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului şi a prezentat, la o calitate audio şi video de excepţie, unele dintre cele mai valoroase filmedin patrimoniul cinematografiei naţionale. Succesul acestui proiect este atestat de prezenţa numeroasă a publicului la filmele prezentate (aproximativ 14.500 de spectatori), cât şi de reflectarea în presă (aproximativ 230 de referiri în mediul on-line). De asemenea, în octombrie anul trecut, s-a lansat cel de-al doilea proiect pe care MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura îl desfăşoară şi anume: CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – CARTEA ŞI FILMUL.
Proiect realizat cu sprijinul UCIN – Uniunea Cineaştilor din România şi CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei;
Parteneri: Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca;
Parteneri locali: Cinema Mărăşti, Centrul de Cultură Urbană Casino, City Plaza
Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema – AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Timp Românesc, Prompt Media, Actualitatea Ilfoveană, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială
PROGRAM
Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale
CLUJ-NAPOCA, 18 – 20 iulie 2014
PIAŢA UNIRII
Proiecţii în aer liber
Vineri, 18 iulie, ora 21.30:
ACTORUL ŞI SĂLBATICII
Scenariu: Titus Popovici;
Regie: Manole Marcus;
Cu: Toma Caragiu, Margareta Pogonat, Mircea Albulescu, Ion Besoiu
Sâmbătă, 19 iulie, ora 21.30:
NUNTA MUTĂ
Scenariu: Adrian Lustig, Horaţiu Mălăele;
Regia: Horațiu Mălăele;
Cu: Victor Rebengiuc, Meda Victor, Tamara Buciuceanu, Valentin Teodosiu
Duminică, 20 iulie, ora 21.30:
ÎNGHIŢITORUL DE SĂBII
Scenariul şi regia: Alexa Visarion;
Cu: Mircea Albulescu, George Constantin, Victor Rebengiuc, Ștefan Iordache, Mitică Popescu
CINEMA MĂRĂŞTI
Vineri, 18 iulie
Ora 17.00: PINTEA
Scenariu: Vasile Chiriţă, Dumitru Mureşan; Regie: Mircea Moldovan;
Cu: Florin Piersic, Maria Ploae, Constantin Diplan, Colea Răutu
Ora 19.00: HAIDUCII
Scenariu: Eugen Barbu, Nicolae Paul Mihail, Mihai Opriş;
Regie: Dinu Cocea;
Cu: Ion Besoiu, Marga Barbu, Amza Pellea, Florin Scărlătescu, Toma Caragiu
Ora 21.00: MASCA DE ARGINT
Scenariu: Nicolae Mihail, Eugen Barbu;
Regie: Gheorghe Vitanidis;
Cu: Florin Piersic, Marga Barbu, Alexandru Repan, Szoby Cseh
Sâmbătă, 19 iulie:
Ora 17.00: AMINTIRI DIN COPILĂRIE
Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Ştefan Ciobotăraşu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruţ
Ora 19.00: TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE
Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Emanoil Petruţ, Anna Széles, Mircea Breazu, Carmen Stănescu
Ora 21.00: VERONICA
Scenariu: Elisabeta Bostan, Vasilica Istrate;
Regie: Elisabeta Bostan;
Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Dem Radulescu, Vasilica Tastaman
Duminică, 20 iulie:
Ora 17.00: DRUMEŢ ÎN CALEA LUPILOR
Scenariu: Mihai Stoian;
Regie: Constantin Vaeni;
Cu: Valentin Teodosiu, Dragoş Pâslaru, George Alexandru, Mitică Popescu,
Ora 19.00: DOMNIŞOARA CHRISTINA
Scenariul şi regia: Alexandru Maftei;
Cu: Tudor Aaron Istodor, Maia Morgenstern, Ioana Anastasia Anton, Anastasia Dumitrescu
Ora 21.00: DUIOS ANASTASIA TRECEA
Scenariu: Dumitru Radu Popescu;
Regie: Alexandru Tatos;
Cu: Anda Onesa, Amza Pellea, Tarr Lászlo, Biró Levente