Editura NICO
Anul apariției: 2009
Nr. pagini: 107
Anamaria IONESCU (n. 3 septembrie 1976 Bucureşti) este licenţiată în drept şi redactor al postului Radio România Antena Satelor, al Societăţii Române de Radiodifuziune.
A debutat cu nuvela “Călătorie în familie” în rubrica “Luxul lecturii”, realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul “Atac” (2008). A mai publicat în revista literară “Fereastra”. Are apariţii literare frecvente în revista “Vatra Veche” din Tg. Mureş şi publicaţia on-line, Revista de suspans. În 2009 s-a numărat printre laureaţii concursului de literatură Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil, cu nuvela “Confesiune“. În acelaşi an debutează editorial cu volumul de proză scurtă “Camera obscură“. În 2013 a apărut cel de-al doilea volum de proză scurtă, “Pe cine nu laşi să moară…“, la editura Tritonic, şi o povestire în volumul colectiv “Poveşti pe două roţi“. În 2014 publică primul roman din seria seria mystery & thriller „Sergiu Manta”, intitulat „Nume de cod: Arkon”.
Camera obscură este o însiruire de povestioare menite să scoată în relief profunzimea momentelor cheie din viața unui om. Chiar dacă sunt simple și au fiecare doar câteva pagini, ele transmit emoție, ducându-ne cu gândul la persoanele care au pătimit. În mare parte autoarea face referire la femeie, rolul ei și răbdarea de care dă dovadă atunci când iubește sau pătimește.
Poate fi ușor să conturezi un scenariu, dar este destul de dificil să creezi acea legătură între cititor și poveste. Anamaria Ionescu reușește cu timiditate și în puține cuvinte să capteze atenția, să se refacă remarcată.
Personal, recunosc, am puțină oroare de paginile puține, am impresia că îmi știrbesc din lectură, dar spre surprinderea mea, le-am savurat cu deosebită plăcere și chiar mi-aș fi dorit o continuare.
Camera obscură este locul în care se întâlnesc gândurile, frustrările unor personaje care au parte de neșansa de a ajunge la închisoare sau în acel punct mort în care nu mai există cale de întoarcere. Motivele sunt diverse: furt pentru a hrăni familia, crimă sau pur și simplu soarta. Clipele acestea sunt relatate și arată suferința celor implicați, adevărul din spatele gratiilor sau pur și simplu cum se trezesc fără voia lor victime colaterale. Printre alte rânduri sunt invocate și câteva experiențe petrecute în timpul războiului. Toate acestea formează un întreg și dau savoare pas cu pas lecturii.
Pentru a putea pătrunde esența și a înțelege ce a stârnit zâmbetul meu, am ales fragmente din Călătorie în familie.
Lidia este căsătorită, are un soț destul de ocupat și doi copilași care îi creează numai probleme, dar firea ei spontană știe să gestioneze totul. Îi place moda, dar în același timp este împătimită după opere de artă, cochetează cu scrisul și speră să ajungă să fie publicată. Acum gândurile ei se îndreaptă către călătoria la Timișoara pe care o va face împreună cu familia sa. Prietena ei, Andreea este revoltată, mai ales că toată această nebunie se produce pentru a ajunge la lansarea cărții fostului soț al Lidiei, Eduard.
„– Nu știu, Andreea. Nu cred. Dar o va face. Și stii de ce? Pentru că vreau eu. Pentru că are multe păcate de răscumpărat. Pentru că atunci când m-am măritat cu el, mi-a promis că mă va sprijini să îmi publice propriile lucrări literare, dar acum nici serviciu nu mă lasă să îmi iau. Pentru că mi-a trântit doi copii, spunându-mi că mă va ajuta să îi cresc, iar acum mă lupt singură cu ei; el nu știe și nu îl interesează nimic; nici la ce școală sunt, nici când au serbare, nici dacă iau note bune sau proaste, dacă au prieteni sau participă la vreun cerc. Pentru că găsește de reproșat în fiecare lucru pe care îl fac și și-a dat seama că a sărit peste cal și sunt pe cale să explodez. De asta o face: pentru că merit din plin!”
Lidia este plină de nervi, iar copiii încep să protesteze. (Scena pare să fie ruptă din filmul Home Sweet Hell. Mama acționează asemănător)
„– Mami, Andrei nu mă lasă și pe mine la calculator. El se joacă de câteva ore…
Lidia se duse fără o vorbă la sertarul de jos al dulapului de la bucătărie. Luă de acolo un ciocan și îl puse pe bar. Cu o voce calmă se adresă apoi fiicei sale:
– Cine, ce și cum nu mă interesează. Aveți cinci minute să potoliți zarva, altfel vin peste voi cu ăasta-și arătă ciocanul- și fac praf calculatorul. Ne-am înțeles?
Andrei, care apăruse și el cu o „petiție” pe vârful limbii, se mulțumi să îi șoptească soră-sii:
– Te las pe tine la calculator și mă uit la desene. Hai să o lăsăm pe mama, are treabă.”
Drumul către Timișoara are câteva incidente minore, dar Lidia știe să pună punctul pe “i” spre bucuria soțului său. Acum rămâne să facă așa cum au stabilit, Lidia să se bucure de lansarea de carte în timp ce Cristi stă cu cei doi copii năzdrăvani. O șansă de scăpare este bona, dar nu-l vede capabil să o descopere prea curând.
„Cât tupeu trebuie să ai ca să organizezi lansarea în sala de spectacole a Operei din Timișoara și să speri că o să o și umpli? Adelina, prietena ei din timpurile când ieșea cu Eduard, îi spusese că circula un zvon că Eduard dăduse bani studenților”
„- Lidia? Chiar tu ești? Ce surpriză! M-am gândit eu că Adelina pune ceva la cale. Ce bine îmi pare să te văd.
„În traducere liberă-ce bine că ai venit să vezi ce mare și tare sunt!”, gândi Lidia, în timp ce lăsa un pic de ruj pe obrazul creatorului literar. Schimbul de amabilități continuă pentru câteva minute, apoi Eduard se scuză, spunând că are niște treburi de rezolvat.
– Trebuie să îi pupe în fund un pic pe critici. Leșină ori de câte ori citește ceva de rău la adresa lui, comentă acid Adelina.”
Opiniile prietenelor despre cărțile lui Eduard:
„– Nu le-ai citit?
– Doar pe prima. Și mă lua cam repede somnul pentru un thriller politic.
– Prima afost un dezastru.”
Singura persoană captivată de noua carte lansată era un bărbat din spate care citea intens de aproape o oră. Inevitabilul se produse și în timp ce Lidia se îndrepta către tânărul captivat de lectură simte un miros de fum și cineva strigă:
„- Fugiți! Ardeee!”
„-Faceți ceva.! Salvați-mi opera!”
Panica se produce în jurul celor prezenți, iar Lidia rămâne blocată, norocul ei că două mâini puternice o scot din acel calvar. Șocul este atât de puternic încât nu-i vine să creadă că soțul ei, Cristi este chiar alături de ea. Reușise să găsească o bonă și să își protejeze soția de alte ispite. El era bărbatul din spate care citea cu patimă.
„-Nasoală! Rău! Cine puii mei îl susține pe ăsta?”
„- Romanele tale sunt cu mult mai bune.
– Poftim?
– Mai ales cel despre bătrânul care a fost militar de război. Superbă poveste.
Lidia rămăsese cu gura căscată.”
„-Știu că tu ai impresia că eu nu văd nimic în afară de munca mea. Dar nu e așa. Știu că tu te zbați ca totul să fie bine acasă. Cu copiii. Și apreciez asta. Am știut și de cărți. Le-am citit și mi-au plăcut. Cred că merită publicitate. Vreau să te ajut. O să facem publicitate în stil mare. Numai că eu nu știu cum să spun ceea ce simt. Pur și simplu nu știu…”
Vă asigur că este o carte uşoară ce se poate citi oricând, oriunde, indiferent de starea sufletească.