Bobonete, Văncică, Diță și Rait, al treilea show, pe 16 decembrie, la Sala Palatului

AFIS SALA PALATULUI 2015-SOLD OUTSpectacolele de stand-up comedy cu Bobonete, Văncică, Diță și Rait de pe 17 si 18 decembrie la Sala Palatului sunt sold-out! La cererea publicului, spectacolul “La vremuri noi, glume noi!” va avea loc și pe 16 decembrie, de la ora 19.30.

Mihai Bobonete, Adrian Văncică, Constantin Diță și Mihai Rait au susținut primul show de stand-up comedy la Sala Palatului anul trecut în decembrie.

Succesul colosal pe care l-au înregistrat și numeroasele solicitări venite din partea fanilor au determinat organizatorii să pună în vânzare anul acesta două spectacole.

Totuși, Sala Palatului s-a dovedit neîncăpătoare, astfel încât va avea loc și cel de-al  treilea spectacol, miercuri, 16 decembrie, de la ora 19.30.

Cei mai iubiți actori de stand-up comedy din România promit un show care să scoată fanii din lumea cenușie a știrilor și politicii, cu glume pentru toată lumea, atât pentru cei care i-au mai văzut, cât și pentru cei care vor veni pentru prima dată.

Accesul minorilor în sala de spectacol este interzis.

Bobonete, Văncică, Diță și Rait în show-ul “La vremuri noi, glume noi!” – Sala Palatului, 16, 17 si 18 decembrie, ora 19.30.

Biletele se găsesc la casa de bilete din Sala Palatului și online pe vandbilete.ro, salapalatului.ro, bilete.ro, blt.ro, eventim.ro. În funcție de categorie, acestea se pot achiziționa la prețul de: 200 lei – VIP, 150 – categoria  I, 100 lei – categoria a II-a, 60 lei – categoria a III-a.

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Bobonete, Văncică, Diță și Rait în show-ul "La vremuri noi, glume noi!" – Sala Palatului, 16, 17 si 18 decembrie, ora 19.30.Bobonete, Văncică, Diță și Rait, al treilea show, pe 16 decembrie, la Sala Palatului