Baletul “Lacul lebedelor” din nou pe scena Teatrului Naţional pe 20 noiembrie!

“Lacul lebedelor”, cel mai faimos balet al tuturor timpurilor, revine la Teatrul Naţional din Bucureşti, pe 20 noiembrie! Spectacolul va fi pus în scenă de compania port-drapel a legendarei şcoli de balet ex-sovietice – Sankt Petersburug Classical Ballet, condusă de Andrei Batalov.

Vedetele spectacolului în patru acte vor fi balerinii OLGA GOLITSA (Odette/Odile) si DENIS NEDAK (Siegfried), prim balerini ai Operei de Stat din Ucraina.

Pentru acest baletul pe muzica lui P.I.Ceaikovski, în coregrafia lui Marius Petipa şi Lev Ivanov, scenografia îi aparţine lui Evgenii Gurenco, iar costumele sunt create de Vera Poliudova.
Povestea ce face să tresară inimile spectatorilor încă de la premiera ce a avut loc în anul 1877 pe scena Teatrului Bolshoy din Moscova, este ţesută în jurul prinţesei Odette, ce a fost blestemată de hainul vrăjitor Rothbart să îşi trăiască zilele transformată în lebădă.

Doar dragostea neţărmuită poate spulbera vraja, iar soarta pare să fie de parte Odettei, când i-l aduce în cale pe frumosul prinţ Siegfried, care se îndăgosteşte iremediabil de ea. Flăcara speranţei se stinge însă, când Siegfried cade pradă şiretlicurilor vrăjitorului şi îi jură credinţă fiicei acestuia, Odile, pe care o confundă cu Odette. Ce se întâmplă mai departe şi care va fi deznodâmântul poveştii veţi afla asistând la spectacolul de pe 20 noiembrie.

Spectacolul, în patru acte, celebrează tradiţia şcolii ruse de balet, în cea mai pură formă a sa.
Bilete pentru baletul „Lacul lebedelor” din 20 noiembrie se găsesc la casa de bilete a Teatrului Naţional şi online pe mystage.ro, startickets,ro, bilete.ro şi blt.ro.

https://www.youtube.com/watch? v=w-6xvJ9bHL0

 

Lacul lebedelor” va ajunge şi în alte oraşe, în cadrul unui turneu naţional:

15 noiembrie Oradea – Casa de Cultura a Sindicatelor

16 noiembrie Satu Mare – Casa de Cultura a Sindicatelor

17 noiembrie Timişoara – Sala Operei Nationale

18 noiembrie Cluj Napoca – Casa de cultura a Studentilor

19 noiembrie Ploieşti – Casa de Cultura a Sindicatelor

20 noiembrie Bucureşti – Teatrul National I.L. Caragiale

21 noiembrie Piteşti – Casa de Cultura a Sindicatelor

29 noiembrie Craiova – Teatrul National Marin Sorescu

Biletele pentru spectacolele din ţară se găsesc la sala de spectacol şi pe startickets.ro.

 

OLGA GOLITSA – prim balerină – Odette/Odile

A absolvit Școala de Coregrafie de Stat din Kiev şi a devenit Prim balerin¬ă a Operei Națională Ţar Shevchenko din Ucraina în 2006.

A primit nenumărate distincţii în cadrul unor celebre competiţii internaţionale de balet clasic. Printre acestea menţionăm ‘’Youth of the Ballet” 2001, Serge Lifar (premiul I Kiev, 2004), Agrippina Vaganova (premiul III St. Petersburg, 2006), Anatoly Sheker (2011, 2016).
În repertoriu: Odette, Clara, Aurora (“Lacul lebedelor”, “Spărgătorul de nuci” ’’Frumoasa din padurea adormita’’ al lui Ceaikovski), Julieta (“Romeo și Julieta” de S. Prokofiev), Nikia, Kitri (La Bayadere, Don Quixote de L. Minkus), Giselle, Raymonda, Frygia (“Spartacus” de Khachaturian), Schirin (“Legenda iubirii” de A. Melikov), Lily în baletul K. Dankevicha, White (“Bolero” de Maurice Ravel), Marina (“Zorba greacul” M. Theodorakis), Susanna (“Coppelia” de L. Delibes), „Nunta lui Figaro ” etc.

Turnee în Mexic, SUA, Elveţia, Grecia, Italia, Spania, Macedonia, Danemarca, Franța, Belgia Japonia.

 

DENIS NEDAK – prim balerin – Siegfried

Prim-solist al Operei Naţionale din Kiev. Din 2015 este solist invitat la Teatrul American de Balet și la Opera de Stat din Viena. Născut în Odessa. A absolvit Şcoala de Coregrafie de Stat din Odessa în 2002.

A absolvit Academia de Dans din KIEV Serghei Lifar în 2003. În timpul Academiei, a fost invitat să danseze la Opera Națională din Kiev, unde a interpretat rolul Paris din Romeo și Julieta și rolul Prințului din Spărgătorul de Nuci. După absolvire, Denis Nedak s-a alăturat Baletului Național al Ucrainei, iar în 2008 a devenit solist.

În repertoriu: Solor în ‘’La Bayadère’’, Basil în ‘’Don Quijote’’, Prințul în ’’Frumoasa din pădurea adormită’’, Prințul Siegfried în’’ Lacul Lebedelor’’, Albrecht în’’ Giselle’’, Jose și Escamilio în ’’Carmen’’, Jean de Brienne în ’’Raymonda’’, Conrad în ‘’Le Corsaire’’, Prinţul În ‘’Spărgatorul de nuci ‘’și Krass în ‘’Spartacus’’
Participă la numeroase festivaluri internaționale și este invitat în mod regulat la Festivalul Nureyev din Kazan, Rusia.

În 2014, Nedak și-a făcut debutul cu ABT Dancing in rolul lui Solor în ‘’La Bayadère’’.
Repertoriul său cu Compania include, de asemenea, Printul Désiré din „Frumoasa din păduurea adormită”.
A dansat la nivel mondial în Rusia, Franța, Italia, Germania, Japonia, Elvetia, Franta, Anglia, Australia.

 

Despre Andrei Batalov – prim solist al Teatrului Mariinski, fondator al Companiei de Balet Clasic din Sankt Petersburg.

Absolvent al Academiei de Balet „Vaganova”, din Rusia, Andrei Batalov domină scena de balet de mai mult de 20 de ani. În 1992 a devenit solist al Teatrului Academic de Stat „Mussorgsky” din Sankt-Petersburg, iar doi ani mai târziu a câştigat statutul de prim-solist al Teatrului „Mariinski”.

El aparține unei aristocratice elite a dansului clasic din trecut și prezent, din care fac parte legende precum Vestris și Nijinsky, Mikhail Baryshnikov și Julio Bocca.
Andrei Batalov deține un palmares impresionat la marile concursuri internaționale de balet .

A fost câștigător a medaliei de aur la Concursul Internaţional de Balet de la Nagoya, din Japonia, în 1996, și la Paris, în 1997. A câștigat premiul al doilea la Concursul Internațional Rudolf Nureyev, la Budapesta, în 1996, premiul întâi la Arabesque-96, Concursul de Balet Perm, din 1996, și Marele Premiu la Concursul Internaţional de Balet, de la Moscova, din 1997.

A jucat pe scena Teatrului „Mihailovski”, între anii 1992-1994 şi pe cea a Teatrului „Mariinsky”,din 1994, deținând roluri principale în spectacolele de balet Cavalerie halt, La Sylphide, Corsarul, Don Quijote, La Bayadere, Manon, Şeherezada, Romeo și Julieta.

La Royal Ballet, din Danemarca, unde a jucat între anii 2000 – 2002, repertoriul său a inclus roluri clasice principale, cum ar fi Prințul Siegfried, în Lacul lebedelor, Albert, în Giselle, și balete contemporane de Peter Martins si Kevin O ‘Dale .

 

 

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro