Arthur deschide concertul Celelalte Cuvinte și Conexiuni, de la Arenele Romane

cc_conexiuni_oameniitimpului

Trupa Arthur va deschide evenimentul Celelalte Cuvinte și Conexiuni, din data de 4 noiembrie, de la Arenele Romane, din cadrul Campaniei Naționale Oamenii Timpului.

A doua formație tânără invitată să facă parte din line-up-ul concertului este Arthur, un proiect de rock instrumental, care a luat naștere în iunie 2015, având ca element principal chitara. Arthur va urca pe scena înaintea ieșenilor de la Overflow.

De la înființarea până în prezent,  trupa Arthur a fost selectată să cânte în deschiderea concertului Jan Akkerman (Hard Rock Cafe București, august 2015), a trupei germane Accept (Arenele Romane – București, decembrie 2015) și a concertului Cargo (Arenele Romane, martie 2016), având și participări la festivaluri importante de rock din România, ca Metalhead Meeting 2015 și 2016, Posada Rock 2015, Folk You 2016 – Vama Veche sau Galele Folk You  – București 2016).

 

Line-up final:

Celelalte Cuvinte

Conexiuni

 

Overflow

Arthur

Biletele au prețul de 50 de lei și se pot cumpăra din Rețeaua Eventim.ro, www.ambilet.ro și Rețeaua IaBilet.ro.

Fondurile încasate în urma evenimentului vor fi direcționate o parte către premiile din cadrul Campaniei Oamenii Timpului, iar o parte vor fi folosite pentru restaurarea casei memoriale George Enescu, de la Mihăileni.

Vă reamintim că pe lângă puternica valență culturală a evenimentului, cu această ocazia trupa Celelalte Cuvinte va sărbători nu mai puțin de 35 de ani de activitate, fiind una dintre cele mai longevive formații românești, care nu și-a schimbat componența și care nu a făcut niciun compromis în favoarea comercialului, încă de la înființare.

Și pentru trupa Conexiuni, concertul din data de 4 noiembrie este o ocazie specială.  După 11 ani de la ultima lor apariție live, cei de la Conexiuni revin în formula care le-a consacrat numele, respectiv componența originală din anii ’90:  Florian Stoica – vocal, Victor Solomon – chitară, Gabi Isac – bas, Victor Lenghel – tobe.

Despre Campania Națională Oamenii Timpului

Campania Oamenii Timpului este un eveniment anual inițiat de revista de cultură contemporană TIMPUL și organizat de Asociația Revistei TIMPUL (ART), în parteneriat cu instituții administrative și culturale, precum și cu instituții academice și economice.

Campania presupune implicarea membrilor comunității în identificarea, recunoașterea și promovarea personalităților de prestigiu din spațiul românesc și a proiectelor acestora.

Campania premiază personalitățile și organizațiile din plan local, național și internațional care, pe parcursul ultimului an (octombrie 2015 – septembrie 2016) și-au dovedit excelența în zece domenii ale vieții culturale și sociale, contribuind decisiv la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului public românesc, extins peste granițele țării.

Domeniile premiate sunt:  Literatură, Arte, Educație și Cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat.

Evenimentul face parte din Campania Națională Oamenii Timpului.

 

Recomandat de ROCK FM

 

http://www.oameniitimpului.ro/

 

https://www.facebook.com/celelaltecuvinte

 

https://www.facebook.com/formatiaconexiuni

 

https://www.facebook.com/Overflow-1044849315541396/

 

https://www.facebook.com/Arthur-project-198305660366413/

 

 

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Trupa Arthur va deschide evenimentul Celelalte Cuvinte și Conexiuni, din data de 4 noiembrie, de la Arenele Romane, din cadrul Campaniei Naționale Oamenii Timpului.Arthur deschide concertul Celelalte Cuvinte și Conexiuni, de la Arenele Romane