Animaţia “Wheely: Voios şi Iute 3D” dă startul cursei, din 5 octombrie, la cinema

Aventura prinde viteză și culoare în animația “Wheely: Voios şi Iute 3D” care îi va conduce pe cei mici prin orașul mașinilor haioase, în premieră pe marile ecrane, din 5 octombrie.

O poveste amuzantă pentru copiii toate vârstele, filmul animat poate fi urmărit în varianta dublată în limba română.

Wheely Rotescu, un mic taxi prăfuit cu spirit aventurier şi competitiv, îndrăzneşte să concureze pentru titlul de rege al şoselelor în oraşelul său, Gasket City. În timpul unei curse eşuate, Wheely o cunoaşte pe celebra şi superba maşină de lux Bella di Monetti, de care se îndrăgosteşte până peste capotă.

Aflaţi în permanenţă de partea greşită a legii şi excluşi din cercul elitist al automobilelor de lux, Wheely şi prietenul său cel mai bun, scuterul Putt Putt, sunt implicaţi fără voie într-o reţea de furt de maşini exclusiviste, condusă de un uriaş camion pe nume Kaiser.

Al doilea film animat din portofoliu, “Wheely: Voios şi Iute” este o animație 3D realizată computerizat în studiourile Kartun, una dintre cele mai importante companii de animație din sud-estul Asiei, aflată sub umbrela KRU Internațional.

 

 

Producția este internațională în adevăratul sens al cuvântului, pentru că la finalizarea acesteia și-au adus aportul specialiști din mai multe țări precum: Malaezia, Statele Unite ale Americii, Anglia, China și India.

Cu o echipă de peste 100 de artiști, studiourile Kartun se ocupă de producția mai multor animații 2D și 3D pentru marele ecran, dar și televiziune.

Din 5 octombrie, animaţia “Wheely: Voios şi Iute” aduce aventura şi distracţia din stradă în premieră pe marile ecrane din ţară, în format 3D, dublat în limba română. Un film distribuit de Vertical Entertainment.

 

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro