Luni seara, James LaBrie spunea, intre doua cantece, ca prima data a fost minunat, ca in timpul petrecut in Bucuresti s-au simtit foarte bine si ca au vrut sa revina dar nimeni nu i-a “auzit”.
Explicatia e simpla: locatia (de atunci) a fost exact pe ceea ce face Dream Theater de 25 de ani.
In DVD-ul inregistrat atunci cu sprijinul televiziunii nationale, acelasi James LaBrie multumeste si apreciaza primirea facuta de noi, publicul, si mod deosebit (facand un gest a “arcada”) “this wonderful place” – Arenele Romane.
Cu siguranta, alta ar fi fost calitatea sunetului, alta ar fi fost imaginea evenimentului cu public in locatia ce a gazduit acel concert din ziua de memorabila seara de Joi 4 Iulie 2002. A fost o seara visata de 12 ani chiar si de cei prezenti la primul lor concert.
Ca si la precedentul concert, acest eveniment nu a beneficiat de opening act, asa ca am avut timp sa ma plimb si sa imi fac o imagine asupra atmosferei de dinaintea concertului.
Am sosit in parcarea “B” unde am constatat ca nu va fi multa lume, asta datorita faptului ca am parcat repede si unde am dorit.
Odata ajuns in fata portilor de acces, am constatat public de mai toate varstele: de la fani care nu erau nascuti sau aveau cativa anisori si pana la cei pentru care, Dream Theater a reprezentat o mega-surpiza odata cu aparitia istoricul album “Images and Words” care a “explodat” in 1992.
Din pacate pentru cei mai tineri, cantece de pe albumul mai sus amintit, nu au mai fost interpretate, dupa mai bine de 20 de ani de turnee.
Timpul se scurge, parcurgand printre fani si standuri si… False Awakening Suite (Intro), intro-ul unui concert asteptat de 12 ani!
Evident, ati trait personal, fiecare moment al acestui regal heavy/progresiv sustinut de muzicieni licentiati ai celebrului Berklee College of Music, Boston/Massachusetts.
Si din punct de vedere artistic au fost diferente !
John Petrucci, dupa plecarea lui Portnoy, se descurca foarte bine si la partile de backing vocals. Mult mai bine decat pe vremea cand mai “ajuta” partile principalului backing vocalist Mike Portnoy. O surpiza placuta pentru mine “s-o vad si p-asta” live !
Cat despre maniera de executie a chitarei electrice (pentru ca nu a mai avut moment acustic ca data trecuta) cu pasajele de virtuozitate, de usurinta si logica trecere de la viteza la parti “soft”, enarmonii, no comment. John Peter Petrucci, demult si-a creat un stil.
Spre deosebire de, doar, clapa rotativa cu care era “dotat” in 2002, Luni seara l-am vazut “pe viu” intr-o “demonstratie” de tehnologie ultra-avansata si aparte, pe unul din cei mai mari organisti pe care i-a avut “prog”-ul vreodata, Jordan Rudes,
Pe Mike Mangini l-am mai vazut in 2000 in turneul The Ultra Zone al lui Steve Vai.Mangini mi-a placut foarte mult inca de pe vremea cand activa in Annihilator (albumul Set the World on Fire, Metal) apoi in Extreme si, foarte importanta contributia pe primul release al lui LaBrie, Elements of Persuasion (fapt ce a contat enorm in inlocuirea lui Portnoy).Ciudat de scurt drum-solo naucitor, complex si precis.
Din pacate, Mangini nu are dezinvoltura si carisma lui Mike Portnoy care, atat in timpul cantecelor cat si in momentele “solo”, contribuia enorm la interactiunea publicului cu trupa ceea ce-I reusea enorm.Asta si face cu diversele proiecte in care e angrenat dupa debarcarea lui din Dream Theater.
Mangini este elevul sau angajatul perfect care-si face treaba cu foarte multa consticiozitate si cu rezultate excelente, in aceasi postura fiind si excelentul bass-ist John Mynug. Pe scena, ca de obicei, un personaj sobru ce ofera trupei o imagine integra, de siguranta si precizie, totul sub control.
Actorul principal, impunatorul LaBrie completeaza imaginea unei (cu adevarat!) formatii de vis. Un tip carismatic care stie sa evidentieze fiecare moment al versului, al temei, in general.
A slabit mult fata de cum il vazusem in concertul din 2002. Vocea este ireprosabila chiar si in conditii de efort sustinut si la intensitate. Chiar a “dus” foarte bine tot concertul.
Pot spune ca mi-a placut mai mult decat in 2002. Imi amintesc “trecerile” de la acut – mediu – joase si invers, nu erau evidente ca Luni seara.
In 2002, mi-am zis “o fi obosit sau cam atat poate in conditii live, de concert”.
Luni seara, ca si in 2002, setlist-ul a fost clar impartit in seturi de cantece care au insemnat anumite perioade ale trupei.
In speranta ca nu vor mai trece alti multi ani si-n alta parcare transformata in “arena”, inchei cu o comparatie a setlist-urilor, la distanta de 12 ani unul de celalalt, Dream Theater in Romania.
Setlist 04.07.2002
- Finally Free (outro)
- The Glass Prison
- Strange Déjà Vu
- Through My Words
- Fatal Tragedy
- Another Hand / The Killing Hand
- Keyboard Solo
- Lines in the Sand
- The Great Debate
- Scarred (with “Innocence Faded” outro)
-
- Pull Me Under
Overture
(orchestra-only edit)
- About to Crash
- War Inside My Head
- The Test That Stumped Them All
- Goodnight Kiss
- Solitary Shell
- About to Crash (Reprise)
- Losing Time/Grand Finale
Encore:
- Home
- The Spirit Carries On
- Learning to Live
Setlist 28.07.2014
Part 1
1. False Awakening Suite (Intro) – (Dream Theater – 2013)
2. The Enemy Inside (Dream Theater – 2013)
3. The Shattered Fortress (Black Clouds & Silver Linings – 2009)
4. On The Back Of Angels (A Dramatic Turn Of Events – 2011)
5. The Looking Glass (Dream Theater – 2013)
6. Trial Of Tears (w. extended intro and musical jam) – (Falling Into Infinity – 1997)
7. Enigma Machine (w. drum solo by Mike Mangini) – (Dream Theater – 2013)
8. Along For The Ride (Dream Theater – 2013)
9. Breaking All Illusions (A Dramatic Turn Of Events – 2011)
Part 2
10. The Mirror (Awake – 1994)
11. Lie (Awake – 1994)
12. Lifting Shadows Off A Dream (Awake – 1994)
13. Scarred (Awake – 1994)
14. Space-Dye Vest (Awake – 1994)
15. Illumination Theory (Dream Theater – 2013)
Encore
16. Overture 1928 (Metropolis Part 2: Scenes From A Memory – 1999)
17. Strange Deja Vu (Metropolis Part 2: Scenes From A Memory – 1999)
18. The Dance Of Eternity (Metropolis Part 2: Scenes From A Memory – 1999)
19. Finally Free (Metropolis Part 2: Scenes From A Memory – 1999)
20. Illumination Theory (piano outro) – (Dream Theater – 2013)