o ediție simbolică a ascensiunii și excelenței cinematografiei montane
Alpin Film Festival, cel mai mare eveniment culturaldedicat iubitorilor de munte, natură și aventură din România, va avea loc în perioada 17și 22 septembrie 2024, în Brașov – un oraș în care cultura montană și protecția mediului sunt o prioritate – și se va extinde în locații pitorești precum Predeal și Râșnov.
Cea de-a 9-a ediție se anunță a fi una deosebită, aducând în prim-plan o selecție de filme premiate internațional și invitați speciali de renume mondial, conferințe,workshop-uri și activități interactive care promovează turismul durabil și respectul fată de natură, celebrând frumusețea și provocările vieții montane.
Accesul la toate evenimentele și activitățile din cadrul Alpin Film Festival 2024 este gratuit, iar participarea la proiecții se va face pe baza unei rezervări prin intermediul Eventbook.ro. Programul complet și toate detaliile organizatorice vor fi anunțate în curând pe www.alpinfilmfestival.ro.
”Am urcat muntele acesta cu voi, pentru voi, și iată am ajuns la cea de-a noua ediție ce se anunță a fi o ediție specială, care-ți taie respirația. Am crezut mereu că prin cultură, prin film, fotografie și carte, muntele va avea o voce puternică, iar ecourile festivalului vor face ca voi, cei care îl iubiți să îl iubiți și mai mult. Așadar, vă așteptăm alături de noi în această NOUĂ aventură la ediția numărul #9 a ALPIN FILM FESTIVAL, între 16-22 septembrie, la Brașov! ” – spune Dan Burlac, Directorul Festivalului.
Alpin Film Festival este un eveniment cultural care oferă participanților oportunitatea de a explora și de a se bucura de frumusețea peisajelor printr-o serie de experiențe în aer liber, incluzând ateliere, târguri de echipament montan, degustări de produse culinare tradiționale, demonstrații de escaladă și multe alte surprize.
Festivalul se aliniazăla standardeleinternaționale princompetițiile salede filme dedicate tematicii montane și aventurii, explorând relația omului cu naturaîn două categorii: Competiția Internațională și Competiția Românească de Film Montan. JuriulAlpin Film Festival de anul acesta, format din nume consacrate precum Khatuna Khundadze (Georgia),Roberto Zazzara (Italia) și Cosmin Dumitrache (România),va evalua producțiile selectate cu o atenție deosebită asupracalității artistice și autenticitatea poveștilor.
Gala de deschidere ALPIN FILM FESTIVAL 2024, găzduită la Centrul Cultural Reduta din Brașov,va fi inaugurată de proiecția documentarului „Noua Sălbăticie” / „A New Kind of Wilderness” – Norvegia, regia Silje Evensmo Jacobsen, câștigătorul Premiului Juriului Sundance Festival 2024. Astfel, ediția de anul acesta debutează și se distinge printr-o selecție remarcabilă de filme premiate la cele mai prestigioase festivaluri internaționale, printre care se numără și:
- „Cercul Complet” / „Full Circle”(SUA), regizat de Josh Berman – Marele Premiu Banff 2023
- „Subteran” /” Subterranen”(Canada), regizat de Francois-Xavier De Ruydts – premii obținute la Banff, HOTDOCS, Kendal, Lodz și altele.
În cadrul ediției cu numărul 9, Alpin Film Festival oglindește forța acestei cifre încărcate de semnificații – ascensiunea completă, idealismul, puterea continuă de a se reclădi și înțelepciunea manifestată -, reflectând plenitudinea existențială a omului care intră în armonie cu natura. Producțiile prezentate la ediția Alpin Film festival din 2024 vin să întregească această simbolistică prin poveștile unor regizori ghidați de explorarea acestor teme în filme precum:
- ”Mai Puternic ca Niciodată” / ”Stronger Than Ever”– Polonia, regia Marcin Jamkowski
- „Sophie Lavaud – Ultimul Vârf” / „Sophie Lavaud – Le Dernier Sommet”– regia Francois Damilamo, o producție Nilaya Productions și Caravan Productions.
Publicul va avea plăcere săo cunoască și să îi asculte mărturisirile renumitei alpiniste franco-elvețiano-canadiane Sophie Lavaud, prima persoană cu cetățenie franceză care a urcat toți cei 14 optmiari ai lumii.Alte personalități remarcabile vin să completeze programul acestei ediții prin participarea lor la festival cu expoziții de pictură și fotografie sau dezbateri pe teme literare în cadrul secțiunii Alpin Book Festival. Renumitul fotograf american Jim Herringtonși artistul plastic francez de origine română Dorin Crețu, sunt primii care deschid această serie a manifestărilor artistice conexe.
Într-o secțiune specială a acestei ediții se va desfășura proiecția serieiCireșarii, o producție cinematografică emblematică pentru generația milenială de montaniarzi români. La polul opus, făcând parte din colecția de scurtmetraje care a atras atenția publiculuiinternațional asupra frumuseților naturale din România, este prezentarea documentarului ”Discover Oltenia”, cea mai nouă producție semnată Charley Ottley.
Alpin Film Festival 2024propune Georgia ca țară invitată, oferind publicului un prilej de a descoperi cultura și tradițiile montane ale acestei națiuni, prin intermediul filmului„Sarea din Svaneti” |” Salt for Svanetia” regizat de Mikhail Kalatozov, cunoscut pentru „Zboară Cocorii”.
Timp de 6 zile, festivalul va găzdui peste 30 de speakeri cunoscuți din industria sportului, a aventurii și a literaturii de specialitate, oferind participanților ocazia de a învăța direct de la experți. Aceste sesiuni interactive vor acoperi o gamă largă de subiecte, de la alpinism, speologie, trekking și schi, până la mountain biking și alte activități în aer liber.
Ediția cu numărul 9 atinge un punct culminant în istoria festivalului, aducând în lumina reflectoarelor filme excepționale și activități captivante, care celebrează atât frumusețea naturii, cât și reziliența umană, printr-un program variat pregătit cu multă pasiune și dedicare pentru a oferi publicului o experiență completă.
Alpin Film Festival 2024 este un proiect finanțat de Primăria Brașov și Consiliul Județean Brașov.
Partenerii media care și-au anunțat deja susținerea festivalului sunt:
Agerpres, Zile și Nopți, IQads, Dilema, Biz Brașov,Capital Cultural, Observatorul Cultural, Aici A Stat, RomaniaJournal.ro, Curatorial.ro, NewsBrașov.ro, Fashion Premium Magazine,myTEX.ro, Transilvania Expres.
***
ALPIN FILM FESTIVAL este un eveniment cultural internaţional de film, carte și fotografie, care îşi propune să promoveze civilizația montană cu valorile ei patrimoniale, turistice, ecologice, economice, educaționale şi sportive.
Născut în inima țării, la poarta Transilvaniei, Alpin Film Festival a devenit rapid un reper pe harta evenimentelor culturale montane la nivel internațional. De-a lungul anilor, festivalul a reușit să pună Brașovul pe harta globală a iubitorilor de munte, alăturându-se unor festivaluri de renume din țări precum Italia, Spania, Germania, Austria, Argentina, Nepal și Coreea de Sud. Din 2020, festivalul face parte din prestigioasa International Alliance for Mountain Film (IAMF), alături de alte 27 de evenimente cinematografice din 20 de țări de pe 5 continente.
Mai multe informații puteți găsi pe pagina oficială www.alpinfilmfestival.ro și www.facebook.com/alpinfilmfestival/