Alina Eremia o dublează pe Milla Jovovich în “Savva: Inimă de războinic”

afis_SavvaCu o carieră impresionantă pe plan artistic, Alina Eremia s-a afirmat de la o vârstă fragedă atât ca actriţă, cât şi pe plan muzical, iar din 11 decembrie îşi va împrumuta vocea personajului principal din “Savva: Inimă de războinic“, care în versiunea originală a animaţiei este dublat de celebra Milla Jovovich.

,,Mi-a fost propus rolul lui Savva, personajul principal din animaţia cu acelaşi nume. De această dată o să interpretez un personaj masculin. Este o provocare mai mare, însă nu este imposibil. Îmi plac provocările şi atunci capăt convingerea că o să iasă totul foarte bine.

Ideea filmului este una minunată şi anume că o responsabilitate atât de mare, cea de a salva un sat întreg, a fost pusă pe umerii unui băieţel de 9 ani, pe care am ocazia să-l interpretez.”, declară Alina Eremia despre personajul dublat în animaţia ,”Savva: Inimă de războinic” .

Savva este un tânăr foarte curajos şi curios care locuieşte într-un sat aflat până nu demult sub protecţia magică a lupilor albi. Atunci când familia şi prietenii săi sunt capturaţi de o haită de hiene, Savva îşi asumă misiunea de a-l găsi pe singurul vrăjitor care l-ar putea ajuta să-şi elibereze satul.

Cu o voinţă uriaşă şi multă încredere în propriile forţe, băiatul porneşte în cea mai importantă călătorie a sa, în care va lega prietenii trainice, va înfrunta o întreagă armată de creaturi fioroase şi va descoperi că puterea unui erou porneşte dintr-o inimă curată.

P01_Ep15_Sc0030_comp_v035_l.0155

Din 11 decembrie la cinema, animaţia 3D “Savva: Inimă de războinic” aduce o poveste magică despre curaj, prietenie şi balanţa bine – rău, care îi va încânta pe copii în preajma sărbătorilor de iarnă.

Filmul distribuit de Freeman Entertainment prezintă o aventură fantastică, plină de eroi amuzanţi, umor şi culoare.

Iata si trailer-ul filmului de animatie “Savva: Inimă de războinic

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Alina Eremia îşi va împrumuta vocea personajului principal din ,,Savva: Inimă de războinic”, care în versiunea originală a animaţiei este dublat de celebra Milla Jovovich.Alina Eremia o dublează pe Milla Jovovich în "Savva: Inimă de războinic"