Alexandru Jula, “Ultimul romantic”, în turneu național

De peste șase decenii, cunoscutul interpret Alexandru Jula se află în inimile iubitorilor muzicii ușoare românești pentru vocea sa caldă, inconfundabilă, pentru farmecul și umorul lui extraordinar, pentru bonomia lui, dar mai ales pentru talentul șlefuit și șlagărele care au scris povestea excelenței sale în muzică.

În luna iunie a acestui an, vedete ale muzicii și umorului românesc îl vor sărbători pe marele cântăreţ al iubirii, în spectacolul “Ultimul romantic“, prezentat în cadrul unui mini-turneu național în șase orașe.

Titlul poartă, de asemenea, și numele cărții biografice a artistului, scrisă de Oana Georgescu.

Mini-turneul va cuprinde reprezentații programate astfel:

  • 19 iunie, la Cinema Dacia din Reșița, de la ora 20:00;
  • 20 iunie, la Cinema Luna din Caransebeș, de la ora 20:00;
  • 21 iunie, la Cinema Timiș din Timișoara, de la ora 20:00;
  • 22 iunie, la Teatrul de Artă din Deva, de la ora 20:00;
  • 23 iunie, la Teatrul Municipal Traian Grozăvescu din Lugoj, de la ora 20:00;
  • 26 iunie, la Cinema Dacia din Arad, de la ora 20:30.

Ultimul romantic” , este un spectacol menit să meargă direct la suflet, să aducă în atenția publicului melodii de odinioară și valori artistice de necontestat. Cele mai cunoscute şi iubite piese ale lui Alexandru Jula, printre care “Să nu spui iubirii adio nicicând”, “Când liliacul va-n-flori din nou”, “Soţia prietenului meu”, “Glasul tău, numele tău”, “Te ştiu de când e lumea”, “Vorbeşte-mi de iubire” sau “N-am să uit nicicând iubirea”, se vor adăuga amintirilor și momentelor umoristice speciale, prezentate de actorul Jean Paler, precum și refrenelor celor mai frumoase șlagăre interpretate de artiști interpreți de calibru, invitați în concert, precum: Ileana Șipoteanu, Stela Enache, Marina Florea sau Alexandra Canareica.

În același timp, melomanii de ieri și de azi vor avea parte de o reîntâlnire emoționantă cu una dintre cele mai cunoscute voci ale ”Epocii de aur”, marele tenor Florin Georgescu. Maestrul Florin Georgescu a înregistrat un succes uriaș în concertele susținute pe cele mai prestigioase scene din întreaga lume și a fost sigurul tenor român pentru care admiratorii au spart geamurile Operei Române în dorința disperată de a-l vedea și auzi.

Participarea extraordinară a marelui muzician, cântăreț de operă, operetă și ambasador al romanței, va completa tabloul ultimului romantic, cu selecții de arii celebre din operete și canțonete, ca: ”Te voi răpi la noapte”, Mi-e dor, de-o fată mi-e dor”, ”Frumoasa mea cu ochii verzi” sau ”Corbăierii”, care de-a lungul timpului au sensibilizat audiența feminină.

Într-o carieră de peste șase decenii, Alexandru Jula a lansat sute de cântece, de cele mai diverse genuri, iar succesul la marele public a fost argumentul major pentru care și-a dedicat viața scenei, fără nici un compromis. Nu cântă muzică veche sau muzică nouă, ci cântă muzică de calitate, cu versuri pentru suflet, care își păstrează valoarea în timp. Alexandru Jula rămâne în continuare un mare romantic al muzicii uşoare româneşti.

Biletele pentru reprezentațiile spectacolului “Ultimul romantic” au fost puse în vânzare la prețul general de 60 lei și pot fi achiziționate atât online prin WWW.BILETE.RO cât și de la punctele de vânzare ale Oficiilor Poștei Române, magazinele Inmedio și Germanos sau de la casele de bilete ale sălilor de spectacol.

Rezervări și informații: 0787/555.049.

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro