Alex Clare: “Nu-mi vine să cred că au trecut șase ani de la ultimul concert în România! Transilvania, pregătește-te!”

“România, nici nu-mi vine să cred că au trecut șase ani de când nu ne-am văzut! Abia aștept să ne revedem în Piața Mare din Sibiu, pe 27 iulie, la gala de deschidere a primei ediții East European Music Conference!

Transilvania, pregătește-te! Ne vedem în curând, la Sibiu!”, spune Alex Clare, unul dintre cei mai buni cântăreți britanici, recunoscut în întreaga lume atât cu premii pentru vânzări, cât și cu distincții de excelență.

Star al topurilor britanice și germane și favorit al festivalurilor din toată lumea, Alex Clare va cânta în Piața Mare din Sibiu joi, 27 iulie, în deschiderea primei ediții a programului Sibiu Festival City: East European Music Conference. Accesul la acest concert este gratuit.

A vândut în peste 500.000 de exemplare albumul “The Lateness of the Hour”, a fost nominalizat la Brit Awards, Asociația Americană a Compozitorilor și Muzicologilor (ASCAP) i-a oferit titlul de compozitorul anului, iar piesa “Too Close” a urcat la aproape 100 de milioane de vizualizări, cumulat, pe youtube.

Este iubit de fani pentru muzica lui dansabilă, în vogă pe toate continentele, și apreciat de muzicieni pentru profunzimea mesajelor sale. După un concert fabulous organizat în urmă cu șase ani la București, Alex Clare se întoarce în România cu un album nou, cel mai aclamat din cariera sa, cu un vibe nou – cel mai cool din ultimii ani, și cu multă energie. Trip-hop, electro-pop cu secvențe acustice și dubstep! Urmează un show memorabil! Alex Clare își așteaptă toți fanii la Sibiu, la deschiderea East European Music Conference.

“Dacă vreun muzician merită cu adevărat să fie trendsetter, atunci sigur Alex Clare este acesta!” – spune presa internațională, remarcând geniul cu care acest artist reușește să transforme ritmuri studiate în hituri dansabile, care urcă în topurile internaționale. Alex Clare le propune fanilor din România o aventură printr-un labirint acustic, cu piese din genuri diverse, fiecare cu sunete și ritmuri diferite și fiecare cu propria poveste.

“Tail of Lions, albumul pe care l-am înregistrat în studioul plutitor de pe Râul Lea, în Marea Britanie, ajunge acum și în Transilvania”, spune artistul britanic. Alex Clare marchează la Sibiu penultima oprire din cadrul turneului european demarat pentru promovarea unuia dintre cele mai bune dintre materialele sale discografice.

Titlul acestui album a fost inspirat de un vechi proverb evreiesc, potrivit căruia este “mai bine să fii o coadă de leu decât un cap de vulpe”. Albumul “Tail of Lions” va fi o încântare pentru fanii din România! Alex Clare strălucește în trecerile sale spectaculoase de la trip-hop-ul straniu, spațial, al piesei “Get Real”, către funk-rock-ul viguros de pe “Gotta Get Up” sau “Surviving Ain’t Living”, urmate, în forță, de reprize de rock autentic pe “Basic” sau Open My Eyes”.

După concertul care va deschide East European Music Conference, pentru Alex Clare urmează o ultimă apariție în Europa, în cadrul festivalului de la Sziget, Ungaria, după care va cânta peste Ocean, La Hollywood, în San Francisco și Brooklyn sau în Canada, la Vancouver și Toronto.

Alex Clare iubește jazz-ul – pe care îl ascultă încă din copilărie. BBC i-a inclus piesa “Up All Night” pe coloana sonoră a serialului Class, un science-fiction lansat anul trecut, în continuarea longevivului Doctor Who.

Ca în basme, în cel mai greu moment al vieții a primit un e-mail prin care o mare companie îl anunța că dorește să-i folosească una dintre piese, “Too Close”, într-o uriașă campanie internațională, contract care l-a urcat peste noapte direct pe primul loc în topurile germane, pe locul 4 în Marea Britanie și pe un remarcabil 7 în Statele Unite.

• Trei concerte gratuite au fost programate pentru a marca prima reuniune a elitei industriei muzicale europene în România! Alături de Alex Clare, pe scena de la Sibiu vor urca olandezii My Baby și Deep Sound of Maramures, un proiect românesc de excelență, aplaudat în capitalele europene.

• Biletele pentru East European Music Conference costă 190, 210 sau 240 de lei, în funcție de momentul achiziției și sunt disponibile pe situl oficial al evenimentului, la adresa: http://eemusic.ro/tickets/. Biletele permit accesul la ambele zile de eveniment și sunt valabile pentru întreaga serie de seminarii și conferințe incluse în program.

SIBIU – FESTIVAL CITY: EAST EUROPEAN MUSIC CONFERENCE ESTE O ACȚIUNE COFINANȚATĂ DE CONSILIUL LOCAL SIBIU ȘI DE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIBIU

EVENIMENT PREZENTAT DE: BANCA TRANSILVANIA

PARTENERI: AROC, TAKE A STAND

PARTENERI MEDIA: Rock FM, Zile și Nopți, Adevărul, Forbes, HotNews, Men’s Health, Catavencii, National Geographics, Cosmopolitan, Beau Monde, Agerpres, Radio România Cultural, IQ Magazine, Times New Roman, Sunete, Tribuna, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, Metropolis, ClujLife, Deezer, Feeder.ro, IConcert, InfoMusic, Traieste Muzica, urban.ro, E-zine, Let’s Rock, OZB, Informația Harghitei, Vinsieu.ro, roevents.ro, anyplace.ro, maximumrock.ro.

 

 

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro