Al di Meola din nou la Timisoara pe 6 noiembrie

aldimeola

Al di Meola a avut primul concert în România deschis publicului chiar la Timișoara, în cadrul festivalului PLAI. De atunci a fost readus de mai multe ori în țară, însă relația cu publicul timișorean este una aparte, pe care o prețuiește.

Revin cu mare plăcere și emoție în acest oraș frumos care pentru mine e simbolul României. Aici am întâlnit oameni cu sufletul deschis și e o bucurie pentru mine să împărtășesc acest nou album cu ei. Voi prezenta cel mai bun spectacol de-al meu publicului din Timișoara interpretând piese Lennon, McCartney, compoziții proprii și piese Astor Piazzolla.”

Al di Meola este un proeminent virtuoz, fiind unul dintre cele mai importante nume ale jazz-ului contemporan. Cel mai recent album al artistului,  intitulat “All your life”, a fost înregistrat la studiourile de pe Abbey Road și conține atât cover-uri Beatles cât și piese noi, inspirate de aceștia.

Acest proiect este o dorință de-o viață pe care am amânat-o mult prea mult, dar e și un vis care aduce foarte multe satisfacții!

Puțini chitariști au revoluționat atât de mult stilul interpretativ ca și Al Di Meola. Tehnica sa inegalabilă i-a pavat drumul către o carieră fabuloasă, iar pasiunea și profunzimea spiritului său creativ i-au câștigat nenumărați fani în întreaga lume.

A colaborat cu artiști precum Chick Corea, Luciano Pavarotti, Paco de Lucia, Phil Collins, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder sau Jean Luc Ponty. Printre realizările sale de marcă se numără albumele înregistrate cu Return to Forever, proiectul Super Guitar Trio, care l-a adus alături de alți 2 chitaristi celebri, Paco De Lucia și John McLaughlin sau trio-ul The Rite Of Strings, cu Jean-Luc Ponty și Stanley Clarke. Revista Guitar Player Magazine l-a clasat de patru ori pe primul loc în topul celor mai buni chitariști de jazz ai tuturor timpurilor.

Pe scena Filarmonicii din Timișoara, Al Di Meola va fi însoțit de Peo Alfonsi (chitara 2), Fausto Beccalossi (acordeon) și Peter Kaszas (tobe și percuție).

Prezentare album “All Your Life”: http://vimeo.com/55626313

Repetiție “Beatles and more”:

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=m6-nNwvMSeE[/tube]

Biletele se pot cumpăra de la Eventim ( www.eventim.ro / casieriile Eventim) şi din reţeaua magazinelor Cărtureşti, Germanos, Orange și Vodafone. În funcție de categoria locului, preţurile variază între 68 de lei şi 198 de lei.

Detalii: www.plai.ro , http://www.facebook.com/PLAIFestival , www.twitter.com/PLAIFestival

Discografie: www.aldimeola.com

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro