AL BANO ANIVERSEAZĂ ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 80 DE ANI ÎN CONCERT LA SALA PALATULUI DIN BUCUREȘTI

„AL BANO &SIMFONICO ” –  27 MAI 2023

 

Al Bano, legendarul artist care conferă muzicii italiene o savoare aparte, revine în România pentru a celebra 80 de ani de viață printr-un concert-eveniment menit să creeze amintiri de neuitat. Intitulat „AL BANO& SIMFONICO”, concertul face parte din cadrul turneului aniversar din acest anși va fi prezentat publiculuidin țara noastrăpe 27 mai, la Sala Palatului din București, începând cu ora 20:00.

Acompaniat de instrumentiștii Valahia Symphony Orchestrasub bagheta maestrului dirijor Alterisio Paoletti, Al Bano va cuceri audiența cu un repertoriu variat ce va cuprinde cele mai aplaudate melodii. De la celebra piesă de debut „Nel sole” la seria referenelor nostalgice precum, „Felicita”, „Ci sara”, „Sempre sempre”, „Liberta” sau ale altor titluri de rezonanță, concertul de la București va fi completat cu momente muzicale susținute de invitați speciali. Paula Seling, Alina Sorescu sau soprana Silvia Micu sunt vocile care vor confirma încă o dată faptul că muzica unește oamenii fără să țină cont de granițe, cultură sau vârstă.

La numai câteva luni distanță de concertul susținut pe scenele din țara noastră, Al Bano se declară îndrăgostit iremediabil de România și le promite spectatorilor o seară muzicală veritabilă, un concert aniversar pe care îl vor purta în suflete pentru tot restul vieții.

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate , din rețeaua magazinelor partenere Iabilet.ro și de la casa de bilete a Sălii Palatului. Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, astfel: Cat.1 – 375 lei, Cat.2 – 295 lei, Cat.3 – 225 lei și Cat.4 – 155 lei.

AL BANO CARRISI s-a născut la Cellino San Marco (Brindisi) din Puglia, la 20 mai 1943. A descoperit marea vocație pentru muzică în copilărie. Nu întâmplător a decis să renunțe la studiile de master și la vârsta de doar 16 ani să „emigreze” la Milano pentru a călca pe urmele lui Domenico Modugno, originar din San Pietro Vernotico, centru aflat la doar câțiva kilometri depărtare de Cellino.

În luna noiembrie a anului trecut, îndrăgitul cuplu Al Bano și Romina Power au împărțit scena de la Sala Palatului și au făcut un adevărat spectacol la BT Arena Cluj-Napoca cucerindinimile miilor de nostalgicilor melomani, dar şi ale celor mai tineri admiratori. Al Bano și Romina Power au format unul dintre cele mai de succes și îndrăgite cupluri în anii ’70 – ’80. Ei sunt un simbol al muzicii italienești și au cunoscut succesul la nivel internațional prin piesele lor memorabile.

Al Bano și Romina au dat lovitura cmu piesa „Felicita”, pe care au lansat-o în 1982. Doi ani mai târziu, au lansat un alt hit – „Ci sara”. În 1986, au semnat un contract cu casa de discuri WEA, în baza căruia au lansat un album intitulat „Sempre sempre”. Un an mai târziu, a fost lansat următorul lor album – „Liberta”. Piesa de titlu a ajuns atunci în fruntea topurilor muzicale.

După 16 ani de la ultimul concert împreună, Al Bano & Romina Power se reunesc pe scenă în anul 2013 la Moscova cu ocazia unui eveniment dedicat celor 70 de ani ai lui Al Bano, eveniment pentru care biletele s-au vândut instantaneu. Acesta a fost urmat de un turneu internațional intitulat „Reunion Tour” și a cuprins concerte în Rusia, SUA, Canada, Spania, Germania, Austria și bineînțeles, România. După ce s-au întors să cânte împreună, fanii și tabloidele au început imediat să speculeze despre reunirea lor și în viața lor privată.

 

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro