Actorul Sebastian Papaiani a murit

Actorul Sebastian Papaiani a murit marţi dimineaţă, după ce a fost internat în luna mai la Spitalul Universitar de Urgenţă, în urma unui atac vascular cerebral. Informaţia privind decesul actorului a fost confirmată de reprezentanţii UNITER, pentru agenţia de presă Agerpres.
Actorul Sebastian Papaiani va fi înmormântat joi, în Cimitirul Bellu, la solicitarea UNITER fiind găsit un loc de veci, lângă locul în care este înhumat Marin Moraru, au declarat marţi, pentru News.ro, reprezentanţii municipalităţii. Potrivit surselor citate, UNITER a solicitat să fie găsit un loc de veci la Cimitirul Bellu din Capitală pentru înmormântarea lui Sebastian Papaiani. Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane a găsit un loc de veci şi îl va pune la dispoziţia familiei lui Sebastian Papaiani, acesta fiind lângă locul în care este înmormântat Marin Moraru.

Directorul Teatrului Odeon, actriţa Dorina Lazăr, a declarat că trupul neînsufleţit al lui Sebastian Papaiani va fi depus în holul instituţiei teatrale, timp de câteva ore, în ziua înmormântării.  Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Piteşti. Şi-a petrecut copilăria, după cum declara într-un interviu, ”într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de ţigani, dar ţigani cu care puteai să fii prieten…”.  Tatăl său, Alecu Papaiani, era grec de origine — Papayannis fiind proprietarul unei curţi, undeva în mărginimea Piteştiului în care erau apartamente de două cămăruţe, închiriate de coşari, geambaşi, lustragii. La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat de fosta Miss România 1936, Crina Cojocaru, care îl determină să treacă peste multe obstacole şi să devină actor. A absolvit, în 1960, Institutul de Teatru şi Cinematografie din Bucureşti. În 1961, şi-a făcut debutul în producţia cinematografică ”Purgatoriul nr. 5”, iar în 1963 joacă în comedia regizorului Geo Zaizescu ”Un surâs în plină vară”. Filmează an de an, însă calea spre marea carieră i-a fost deschisă de întâlnirea cu regizorul Geo Saizescu, care l-a distribuit în rolul lui Păcală, în filmul cu acelaşi nume (1974). Deosebit de talentat, şi-a câştigat popularitatea şi simpatia publicului prin rolurile de comedie, dar şi prin cele în care a abordat şi registre mai grave. Rămâne de neegalat în rolurile Plutonier Căpşună din seria ”B.D”, Alecu din ”Astă seară dansăm în familie”, Pompei din ”Toamna bobocilor” şi mai ales Ieremia din serialul TV ”Toate pânzele sus”.

Actualitate

ELUVEITIE, INFECTED RAIN ȘI AD INFINITUM IN QUANTIC, 6.02.2025

Intr-o seara rece de inceput de februarie, clubul Quantic din Bucuresti, a gazduit un concert mai aparte. Pe scena...

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro