Activitati si concursuri la festivalul “I Am The Rocker”

In premiera in Romania, Bucurestiul va gazdui un festival in care tu esti in centrul atentiei, you are the ROCKER.

I AM THE ROCKER este expresia  care va fi pe buzele tuturor participantilor la festival in weekendul 4-5 iulie. Tu vei juca rolul principal, iar tot ce se va intampla in jurul tau va fi croit dupa preferintele tale.

Trupele de pe scena vor face cel mai bun show al lor pentru tine pentru ca  YOU ARE THE ROCKER, iar fara tine vibe-ul concertului nu ar fi posibil.

Vrem ca la finalul festivalului sa pleci mult mai bogat in amintiri frumoase, dar si in premii consistente. Mai jos poti vedea ce surprize au pregatit organizatorii.

Overcrowd bungee-jumping

Un rocker este curajos si adora provocarile. Asa ca, daca esti amator de senzatii tari, iti va placea la nebunie sa faci bungee jumping deasupra multimii. Stim ca vrei sa iti depasesti limitele si sa traiesti experiente de neuitat, iar bungee jumping-ul iti va marca viziunea asupra sporturilor extreme pentru totdeauna ,

Overcrowd zipline

Totodata, vei avea sansa de a-i vedea pe toti “de sus”, de a scruta cu privirea intrega armata de rockeri, “zburand” deasupra tuturor cu tiroliana.

Beer Championship

Rockerii iubesc muzica si berea aproape in aceeasi masura, asa ca I AM THE ROCKER ii va cinsti pe cei mai buni rockeri si…bautori de bere. Sistemul e simplu: cand te duci la bar sa iti iei o bere, vei primi un jeton special (diferit de cele care sunt puse in vanzare). Pe parcursul festivalului,  strangi jetoanele si apoi le depui la  punctele special amplasate in incinta festivalului. Daca vei “depune” cele mai multe jetoane vei fi “incoronat/a” campionul sau campioana berii. Premiul? O masina PLINA  DE BERE care va veni direct la tine acasa. Inscrierea se face in prealabil pe site in limita a 1000 de persoane.

Beer ChampionshipPremiul? O masina PLINA DE BERE

Concurs de pogo

Festival de rock fara pogo este ca…gradina fara flori, cerul fara nori, etc. Si ideal este ca cei mai pasionati de pogo sa fie si premiati pentru asta.

Totul se va desfasura intr-o zona special amenajata, cu toate conditiile de siguranta avute in vedere si cu echipamente de protectie.

Poti participa in echipe de cate 6 si, pentru a stii sigur cati rockeri vor sa se intreaca, trebuie sa te inscrii pe site pana la data de 1 iulie, limita fiind de 100 echipe. Concursul se va desfasura sambata dupa ora 11:30.

Cum se vor desemna castigatorii? Fiecare membru va avea si un pahar plin de bautura, iar scopul este sa faca pogo timp de 1 minut fara sa verse prea mult lichid. Daca echipa ta care va ramane cu cea mai mare cantitate de bautura intacta, atunci veti primi o masina plina ochi cu doze de bautura energizanta ca sa iti mentii cheful de actiune tot timpul.

Concurs de PogoPremiul? o masina PLINA cu bautura energizanta

Air Guitar Battle

Stii sa manuiesti aerul ca pe o chitara adevarata? Iti place sa te imaginezi pe scena in postura unui Slash sau Petrecci? Atunci concursul de air guitar este facut special pentru tine.

Tot ce trebuie sa faci este sa te inscrii pe site pana la data de 1 iulie si sa iti demonstrezi talentul timp de 2 minute pe o piesa alesa de tine. Limita este de 30 de concurenti, asa ca grabeste-te sa te inscrii.

Daca reusesti sa convingi juriul format din Alex Revenco (journalist), Alex Pascu (Goodbye To Gravity) si Mihai Tivador (Dirty Shirt), atunci poti sa pleci acasa cu o CHITARA ADEVARATA.

Air Guitar BattlePremiul? o CHITARA ADEVARATA

Cel mai interesant tatuaj

Ai tatuaj? Atunci lauda-te cu el si vei fi rasplatit pentru asta.

La intrare in zona de festival, un fotograf profesionist te va astepta la un stand special amenajat pentru a-ti imortaliza tatuajul. Pozele se vor printa imediat, vor primi un numar si vor fi expuse pe un panou. Rockerii vor putea vota fie prin intermediul computer-ului de la standul concursului, fie scanand QR code-ul inscris pe panou care ii va trimite direct in pagina site-ului pe care vor fi incarcate, in timp real, fotografiile.

Prin votul oamenilor se vor alege 5 finalisti si 5 finaliste. Daca te aflii printre ei, ai sansa de a urca pe scena inainte de Dream Theater,  unde vei fi prezentat de MC-ul Cristi Hrubaru. Marele castigatorul si marea castigatoarea vor fi decisi de catre marele public care va fi provocat sa dea un verdict prin urale. Reactia publicului va fi masurata printr-un sonometru si astfel vom afla cine pleaca acasa cu un VOUCHER de 300 DE EURO de la Next Level Tattoo.

Best dressed rocker (male & female)

Iti place sa porti insemnele trupei tale preferate, iti plac hainele de piele, bratarile cu tinte, lanturile de pantaloni si tot felul de combinatii interesante? Atunci trebuie sa participi la concursul “Best Dressed Rocker” care se va desfasura dupa aceleasi principii ca “Cel mai interesant tatauj”: intri la festival, un fotograf iti face poze la panou care se printeaza pe loc, li se aloca un numar si se agata pe un alt panou. Rockerii te voteaza ori la fata locului de la un computer special amplasat acolo, ori scanand un QR code care ii va duce  pe pagina concursului.Concursul este limitat la spatiul disponibil la panouri.

Daca esti in primii 5 baietii sau primele 5 fete, te prezinta Hrubaru pe scena inainte de Dream Theater. Publicul te aclama, noi masuram decibelii cu un sonometru si desemnam castigatorul si castigatoarea a cate unui VOUCHER DE 300 DE EURO de la magazinul Beauty of Pain.

Lounge area

Sa dai din cap pe muzica ta preferata, sa canti alaturi de trupele tale de suflet, sa te dai cu tiroliana, sa sari deasupra rockerilor sau sa participi la concursuri poate sa fie putin extenuant. Ne-am gandit si la asta si ti-am pregatit o zona de relaxare unde te adopostesti la umbra, stai intins, bei o bere rece, citesti o carte.

Asa te mai incarci cu energie si esti gata sa iti reiei “postul” din fata scenei.

Targ de produse handmade & merch

Rockerii adora accesoriile de tot felul, facute cu multa iscusinta si migala de mainile unor oameni talentati. La I AM THE ROCKER o sa ai la dispozitie multi astfel de oameni care isi vor aduce creatiile asa ca vei avea de unde alege.

Totodata nu vor lipsi tricourile si accesoriile oficiale ale trupelor, dar si cele ale festivalului si creatiile marca Beauty of Pain.

Food court

Cu burta goala nu ne putem bucura de tot ce se intampla, gandul zburand mereu la o portie mare de…orice. La festival nu vei duce lipsa de optiuni: mancare romaneasca, italiana, libaneza si nu numai. Stai linistit, vor fi si deserturi si alte bunatati de rontait.

Si pentru ca tot am zis de mancare si de numeroasele activitati, esenta intregii experiente sta in…apa. Iar pentru prima data in Romania apa va fi complet gratuita, ceea ce ne va ajuta mult in conditiile caldurii specifice verii.

Concursurile nu sunt intamplatoare, ci sunt menite sa te puna pe tine in centrul atentiei pentru ca YOU ARE THE ROCKER.

La editia de anul viitor, toti castigatorii concursurilor vor avea o zona in BACKSTAGE special pentru starurile rock din ei unde pot da “nas in nas” cu membrii trupelor de pe afis.

Insa pana atunci, te asteptam la editia din 4-5 iulie ca sa auzim chiar de la tine strigatul “I AM THE ROCKER”.

I AM THE ROCKER va avea loc la Romexpo și este organizat de Phoenix Entertainment. Biletele sunt disponibile exclusiv în regim de abonament la prețul de 220 de lei, iar în zilele evenimentului – 250 de lei. Acestea pot fi achiziționate din rețeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și online, pe www.eventim.ro

 

i am the rocker

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro