5 documentare în premieră națională și un documentar românesc în selecția HipTrip Travel Film Festival 2017

Cea de-a 4-a ediție HipTrip Travel Film Festival va avea loc anul acesta în perioada 23-26 noiembrie la Cinema Union și Cinemateca Eforie din București. Peste 15 filme din toate colțurile lumii, în premieră în România, vor fi prezentate publicului iubitor de călătorii și cinema.

A devenit deja o tradiție în istoricul festivalului prezentarea unor filme care, prin subiectul abordat, își poartă spectatorul, pe drumuri neumblate, ne fac cunoștință cu oamenii din spatele călătoriilor, cu ritmul și atmosfera fiecărei destinații în parte. Pornind de la ideea că orice film este o călătorie, cele mai memorabile călătorii le experimentăm la HipTrip, festivalul dedicat cinefililor cărora le stă bine cu drumul. Anul acesta, HipTrip Travel Film Festival aduce la București 5 documentare în premieră națională și o aventură românească pe Litoral.

“Călătorii cinemaului / The Cinema Travellers” (India, 2016, r: Shirley Abraham și Amit Madheshiya), filmul numit de “The Hollywood Reporter”,  “bijuteria ascunsă a Cannesului” în 2016 și premiat cu trofeul L’Œil d’or (premiu oferit pentru cel mai bun documentar din toate competițiile) prezintă povestea cinematografelor ambulante din India.

Documentarul multi-premiat explorează felul în care este dusă mai departe o tradiție de peste șapte decade, în contextul în care tehnologia digitală atrage din ce în ce mai tare publicul, iar camioanele, proiectoarele și rolele de film pe care le folosesc cinematografele ambulante sunt tot mai învechite.

Din competiția oficială DOK.fest München vine titlul elvețian “În coardă / Encordés”, demersul cineastului Frédéric Favre care urmărește drumul parcurs de trei schiori în pregătirea lor pentru Patrouille des Glaciers, o cursă de ski extrem de dificilă ce se desfășoară în Alpii Elvețieni.

Acelasi regizor semnează și “Cyclique”, film selectat la Festivalul de Film de la Locarno, un documentar emoționant despre procesul de maturizare pe care îl traversează Caroline, Raph și Matila, trei curieri pe bicicletă din Lausanne. Un film despre greutățile pe care le întâmpinăm înainte de a ne găsi un loc în lume.

Câștigător al Marelui Premiu al Juriului la DOC NY, nominalizat la BAFTA Scotland, Edinburgh International Film Festival și Zurich Film Festival, filmul “Insula și balenele / The Island and the Whales” este un documentar “sensibil și intens senzorial, oferind o experiență cinematografică infinit mai gratifiantă decât majoritatea documentarelor cu tematică ecologică”.

Vânătorii de balene din Insulele Feroe văd vânătoria ca pe o parte esențială a vieții lor, dar, atunci când un profesor face o descoperire sumbră despre efectele poluării apelor maritime, comunitatea realizează că schimbările de mediu reprezintă o amenințare colosală.

Din selecția Festivalului Internațional de Film de la Berlin vine “Rio Verde, timpul tribului Yakuruna / Río Verde, el tiempo de los Yakurunas”, o călătorie poetică în inima junglei amazoniene. Documentarul tratează percepția asupra timpului în trei sătuce unite de apele Amazonului și îl fac pe spectator să se piardă într-un tărâm locuit de șamani.

Nu în ultimul rând, la HipTrip Travel Film Festival vom avea ocazia de a vedea pe marele ecran “La pas pe Litoral”, filmul expediției pe care documentaristul  Vlad Petri și jurnalistul Vlad Ursulean au făcut-o în 2015, când și-au luat rucsacurile în spate și au pornit-o pe jos de la Sulina la Vama Veche să vadă “întâlnirea pământului cu apa, linia care atrage și inspiră oamenii, îi ajută să se regăsească și să se-mbete”.

HipTrip Travel Film Festival este un festival dedicat cinefililor dependenți de călătorii, precum și celor care caută inspirație pentru viitoare călătorii. Este un mod de a ne aminti că filmul în sine este o călătorie deschisă oricui, care ne poartă în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, prin viziunea cineaștilor care l-au creat.

Pentru detalii suplimentare, urmăreşte site-ul www.hiptrip.ro şi www.facebook.com/hiptrip.ro.

Biletele pentru HipTrip Travel Film Festival vor fi disponibile pe www.eventbook.ro și în rețeau de parteneri Eventbook.

HipTrip Travel Film Festival este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Sponsori principali: Vivolis Travel și Vivolis Events.

BlueAir este linia aeriană oficială și partener strategic al HipTrip Travel Film Festival.

Parteneri instituționali: Arhiva Națională de Filme.

HipTrip Travel Film Festival este un proiect derulat de Fundaţia OVI.

 

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro