Pe 8 decembrie , la Sala Palatului, iubitorii de muzica vor putea asista la un concert cu adevarat inedit al celebrului duo de violoncenisti virtuosi, 2Cellos. Acestia le vor oferi celor prezenti o seara magica in care barierele dintre genurile de muzica vor deveni inexistente.
In ritmurile antrenante ale tobosarului Dušan Kranjc, hiturile clasice ale muzicii rock vor rasuna de sub arcusurile celor doi in atmosfera vie, antrenanta care redefineste conceptul de concert de violoncel. Experienta live va fi intregita cu o dimensiune vizuala prin prezenta ecranelor mari care vor conferi o imagine de ansamblu a scenei intregii sali.
Cei doi tineri care au rasturnat regulile muzicii clasice, Stjepan Hause si Luka Šulić au facut inconjurul planetei, dupa ce coverul “Smooth Criminal” (Michael Jackson) a devenit un hit pe youtube, adunand peste 3 milioane de vizualizari in nici 2 saptamani si peste 10 milioane ulterior. Succesul rasunator le-a adus in cele din urma, un contract cu casa de discuri Sony Masterworks si un turneu alaturi de Elton John.
Foarte repede, talentul si stilul eclectic al celor doi, i-au atras atentia producatorului Bob Ezrin, nimeni altul decat cel care a stat in spatele unor nume grele din industria muzicala precum: Pink Floyd, Alice Cooper sau Kiss.
Trupa are la activ doua albume, 2Cellos (2011) si In2ition (2013). Primul a castigat titlul de cel mai bun album international si s-a clasat pe locul 1 in topul de muzica clasica Billboard US, iar al doilea, bogat in colaborari cu artisti ca si Elton John, Steve Vai, Lang Lang si multi altii, se bucura in continuare de critici pozitive.
Ceea ce ii face pe cei doi oameni-orchestra speciali este faptul ca imbina cu maiestrie stilul clasic cu cel contemporan si au grija intotdeauna sa insereze elemente-surpriza, dandu-le unor piese cum ar fi: Thunderstruck(ACDC), VooDoo People (The Prodigy) sau Welcome to the Jungle (Guns’n Roses) o turnura total neasteptata. Ambii exceleaza in manuirea arcusului si au o tehnica atat de avansata, incat devin dificil de urmarit. De asemenea, pentru a creea un sunet plin, violoncelistii folosesc adesea efecte de distors si delay, un lucru neconventional in muzica clasica, dar foarte intalnit in genul rock.
Asadar, pe 8 decembrie la ora 19:30, la Sala Palatului, Phoenix Entertainment va invita la un concert aparte, unul asa cum nu ati mai vazut si auzit niciodata la noi in tara!
Biletele sunt disponibile la prețurile de 300, 250,190, 140 și 110 lei, în rețeaua Eventim – magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și online prin www.eventim.ro